VOTUL ELECTRONIC LA DISTANȚĂ O SOLUȚIE ÎN PRIMĂ FAZĂ PENTRU DIASPORA LA ALEGERILE PREZIDENȚIALE

Împreună cu colegii mei din clusterul de reformă electorală a USR, am înregistrat ieri la Biroul Permanent al Senatului proiectul votului electronic la distanță. El face parte din pachetul de 10 modificări la legislația electorală pe care USR și le-a asumat înainte de intrarea în Parlament. Astăzi, proiectele asumate de noi sunt oriunde în circuitul legislativ de la Senat la Camera Deputaților, în comisii sau pe ordinea de zi a plenului.

De ce votul electronic la distanță? În urma studiului pe care l-am realizat înaintea lansării acestui proiect, a rezultat faptul că votul de pe computer sau de pe telefonul mobil ar crește, aproape dubla prezența la vot. Or, astăzi vedem că participarea la vot este foarte redusă, cu cca. 40% prezență la urne la ultimele alegeri din 2016.

Actualul sistem electoral din România, prin construcția sa, îngrădește drepturile unor categorii sociale de a vota. Pentru românii din Diaspora, votul electronic la distanță rezolvă problema secțiilor de vot și pe cea a cozilor lungi de așteptare în fața consulatelor sau ambasadelor. El se alătură proiectului pe care l-am inițiat eu împreună cu colegii mei privind creșterea numărului de parlamentari pentru diaspora.

Proiectul USR pentru votul electronic la distanță este o alternativă modernă care își propune să elimine aceste puncte slabe ale votului clasic și să le ofere cetățenilor români, oriunde s-ar afla ei, o modalitate mai sigură și rapidă de a-și exprima opțiunile în cadrul alegerilor.

Rolul fundamental al unui stat democratic este de a respecta drepturile universale ale omului, printre care și cel de a se asigura că toți cetățenii au acces la procesul prin care își aleg reprezentanții.

Mai multe informații despre votul electronic la distanță pe pagina web a proiectului (inclusiv textul + expunerea de motive):

https://evot.usr.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul
Introduceți numele