Compania de Apă Buzău – INFORMARE DE INTERES PUBLIC

INFORMARE DE INTERES PUBLIC

08.07.2019

 

Stimați clienți persoane fizice, persoane juridice și instituții, clienți ai Companiei de apă SA Buzău,

In această perioadă de tranziție, în care, plecând de la problemele pe care Compania de apă le are de ani de zile în întreaga arie de operare implementăm acțiuni concrete pentru soluționarea lor rând pe rând, consider că e de datoria mea să informez ritmic cu privire la aceste acțiuni, pe măsură ce se derulează.

Vineri 5 iulie am finalizat lucrările de remediere a sistemului de distribuție a apei în localitățile aparținând comunei Chiojdu, lucrare realizată în cel mai scurt timp posibil, dat fiind faptul că a fost necesară identificarea unui traseu complet nou pentru amplasarea conductei de apă, traseu neexpus eventualelor viituri. 
Timp de trei zile echipele Companiei de apă din zona Valea Buzăului au lucrat zi-lumină, locuitorii din zonă putând confirma această afirmație.
Sâmbătă 6 iulie s-a reluat furnizarea de apă potabilă în întrega zonă afectata a sistemului, fapt pentru care mulțumim cetățenilor din zonă care au răspuns apelului nostru de a închide sursele proprii de apă pentru că acestea deversau apă în porțiunea de conducta pe care urmau a se efectua asamblarile prin sudură. După efectuarea tuturor operațiunilor de asamblare, deci după formarea unui sistem de distribuție etans s-a procedat la spălarea și aerisirea întregii rețele de distributie. Menționăm că pe tot traseul au fost demontate contoarele, pentru a nu se înregistra consumuri. Acestea au fost re-montate după ce apa în întreaga rețea a prezentat parametri fizico-chimici corespunzători.

Pentru că într-o publicație on-line care în mod consecvent denigreaza și dezinformeaza cu privire la activitatea primarului municipiului Buzău și a noii conduceri a Companiei de apă (oricare ar fi fost aceea) s-au făcut câteva afirmații fără acoperire ce au pornit de la situația de la Chiojdu, facem următoarele precizări:

  1. Alimentarea cu apă a comunei Chiojdu a fost afectată în perioada 21 iunie- 6 iulie nu „câteva luni”, așa cum se afirmă în articol;
  2. Afirmația care sugerează că nu au fost achiziționate cu urgența necesară materialele pentru intervenția de la Chiojdu este de asemenea un neadevăr. Adevarul, afirmat și în postarile anterioare este că, fiind avariată conducta principală a sistemului de distribuție, porțiunea de la ieșirea din stația de tratare, tipul de conductă este unul special atât prin diametru cât și prin presiunea nominală ceea ce a implicat fabricarea ei la comandă, acesta fiind motivul pentru care nu a fost disponibilă rapid.
  3. Sistemele de distribuție din câteva localități ale județului Buzău au intr-adevar probleme, fapt afirmat și de domnul Primar al municipiului Buzau în repetate rânduri. Problemele nu au apărut azi ci există de ani de zile. Pentru toate aceste probleme au fost definite soluțiile ce vor fi implementate în vederea soluționării, o mare parte dintre aceste măsuri de soluționare sunt în derulare. Amintim câteva dintre acestea:

– Din ultimul trimestru al anului 2018 am declanșat procedura de achiziție publică pentru lucrările de înlocuire a tuturor rețelelor din azbociment și oțel din municipiul Buzău. După soluționarea tuturor etapelor, vineri 5 iulie a fost emisă autorizația de construire și vor începe efectiv lucrările de înlocuire a retelelor din azbociment și oțel. Vor rămâne neînlocuite câteva porțiuni, prinse pentru înlocuire în proiectul POIM, din fonduri europene.

– Tot din ultimul trimestrul al anului 2018 am declanșat procedura de achiziție de stații de tratare pentru acele localități din județul Buzău în care apa nu îndeplinește toți parametri de portabilitate. Licitația a fost anulată prin lipsa de ofertanți dar este reluată în luna iulie.

– In primul trimestrul al anului 2019 am demarat procedura de achizitie de statii de filtrare pentru punctele termice ce distribuie apa in cartierele Micro XIV si Crang, în zonele unde în perioadele de vârf de consum apa prezintă turbiditate. Procedura este în curs.

– Am demarat studii de soluții pentru problema neasigurarii intregului necesar de apa în unele localități din județ, cum ar fi Naeni, Sahateni, Viperești, Calvini, Livada (comuna Grebanu), sau a asigurării din surse externe a necesarului de apă în localități cu apă dificil sau foarte costisitor de tratat.

– Este în curs lucrarea de extindere a rețelei de canalizare, zona PT 16 Pietroasele, până în strada Frasinet, având în vedere că această este una din zonele joase și fără rețea de canalizare , prin care să poata fi preluate apele pluviale.

  1. Afirmațiile privind competența sau incompetența conducerii CAB sunt făcute de persoane care nu au nici informatiile și nici expertiza de a aprecia aceste aspecte și care, în spatele unui limbaj suburban folosit sub denumirea de pamflet, creează oricărui om normal tendinta firească de a se îndepărta pe cât posibil și de a nu reactiona.
  2. Nu a existat niciodată nici o solicitare din partea acestei persoane, de a afla și punctul de vedere al conducerii CAB referitor la oricare dintre subiectele pe care le-a abordat, lucru explicabil, având în vedere că scopul acestei persoane este DOAR să denigreze și nu să informeze. Conducerea CAB este conștientă că ținta tuturor articolelor denigratoare este domnul Primar al municipiului Buzău și oricare ar fi fost directorii companiilor din subordinea CLM sau la care CLM este acționar majoritar, ei au devenit automat ținte ale acestor asa-zisi ziaristi.
  3. Repetam deschiderea și disponibilitatea pentru clarificarea oricărui aspect din activitatea CAB și a conducerii acesteia și invităm în acest sens la discuții directe, spre bună și corectă informare a cetățenilor.

 

Cu deosebit respect,


Simona Săvulescu 
Director general al Companiei de apă Buzău

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul
Introduceți numele