O nouă activitate în campania ,,10 pentru siguranţă” / De această dată, reprezentanţii M.A.I. s-au deplasat la şcoala din Verneşti

O nouă activitate în campania ,,10 pentru siguranţă” / De această dată, reprezentanţii M.A.I. s-au deplasat la şcoala din Verneşti   

 

În cadrul campaniei de informare și prevenire ,,10 PENTRU SIGURANȚĂ”, conform calendarului activităţilor planificate a se desfăşura în unităţi de învăţământ din judeţul Buzău, ieri, 16 septembrie, au fost desfăşurate activităţi preventive la Școala generală „Nicolae Ioan Jilinschi” Vernești.

Activitatea s-a desfăşurat în intervalul orar 12.00 – 13.30, partenerii de dialog fiind peste 70 de elevi de clasa a VII-a.

Tema discuţiilor a vizat prevenirea riscului de victimizare a minorilor prin recunoașterea situaţiilor de pericol în care aceştia ar putea fi implicaţi din cauza necunoaşterii consecinţelor adoptării unor comportamente.

Discuţiile s-au axat pe cunoaşterea regulilor de circulaţie în drumul către sau de la şcoală, precum şi la minime norme de protecţie pentru a nu deveni victime ale persoanelor certate cu legea.

La activităţi au participat poliţişti de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, pompieri din cadrul I.S.U. Buzău, precum şi reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Buzău care i-au îndrumat pe tineri să se informeze în legătură cu consecințele consumului de droguri şi să evite să facă parte dintr-un grup de persoane care au obiceiuri nesănătoase.

Totodată, li s-a explicat că orice consum de substanţe psihoactive poate crea dependență, încă de la prima utilizare.

De asemenea, tinerii au fost îndrumați să fie precauți și să nu creadă tot ceea ce află de la prietenii virtuali pe care nu îi cunosc și în viața reală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul
Introduceți numele